Sergiu M. Brădean

Home » Articole Publicate » Dragostea lui Dumnezeu

Dragostea lui Dumnezeu

“Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31:3)

 

Sursa Foto: homedevos.com

Sursa Foto: homedevos.com

Într-o lume a nedreptății, dominată de răutate și ură la nivelul nostru uman, vom contempla, vom privi, acum Atributul Divin care descrie cel mai bine Ființa Divină. Dumnezeu este dragoste, esența ființei Lui este dragoste și El își exprimă dragostea față de noi dăruind ce avea mai scump pentru noi oamenii, pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos care a murit pe Cruce pentru păcatele noastre (Ioan 3:16). Aceasta ne arată că modul în care ne iubește Dumnezeu este unic. Dragostea Sa este necondiţionată (nu se întemeiază pe îndeplinirea unor condiţii, nu așteaptă nimic de la noi). Dumnezeu ne iubeşte pentru simplul fapt că El iubeşte. Este în natura Lui, în nucleul Ființei Sale să iubească. “Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi…“ (1 Ioan 4: 9, 10). Iar în Romani 5:8 Apostolul Pavel ne spune: “Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” Aceasta este cea mai mare exprimare a dragostei lui Dumnezeu pentru noi iar ea ne-a fost comunicată nouă în forma cea mai clară cu putință, printr-o jertfă altruistă. Practic, El nu ne iubeşte datorită performanţelor, sau faptelor noastre bune. Nimic din ceea ce am putea face noi nu Îl poate determina pe Dumnezeu să ne iubească mai mult decât El ne iubește deja – şi nu este nimic care să-L determine să ne iubească mai puţin. În plus, Dragostea iartă. “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9). Dragostea Lui este necondiționată și veșnică. În Ieremia Dumnezeu spune: “Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31:3).

Acum însă trebuie să pun o întrebare personală: ai experimentat tu, cititorul meu, această dragoste, îl cunoști pe Dumnezeu ca Dragoste? Dragostea Lui îți oferă acum iertare, Mântuire și viață veșnică. Trebuie doar să fii gata să accepți această dragoste. Promisiunea Lui este că din moment ce, prin credință, ne-am abandonat în brațul dragostei Lui, Dumnezeu nu va lăsa nici o problemă, sau circumstanțe adverse să ne despartă de dragostea Lui. Apostolul Pavel ne spune asta: “Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8:38-39). De aceea, te invit acum să crezi în Dragostea Lui pentru tine și să îți pui toată încrederea în Dumnezeu ca Cel care îți dorește numai binele.

Credinţa aceasta se bazează pe ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit cu privire la Sine. El doreşte în mod specific ca noi să credem şi să nădăjduim în dragostea Sa faţă de noi: “Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui” (Psalmul 147:11). “Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui” (Psalmul 33:18). Chiar Domnul Isus descrie profunzimea dragostei Sale faţă de noi dacă ne încredem în El: “Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 19:9-11). El ne iubeşte indiferent de circumstanţe, prin probleme, necazuri, boală, suferință și încercări. Tot dragostea Lui însă, o experimentăm și prin binecuvântări, biruințe, realizări și bucurii. Iar dacă Îl ascultăm, și ne supunem Lui, vom trăi în dragostea Lui şi ne vom bucura de ea pentru veșnicie.

Cum este așadar Dragostea Biblică pe care Dumnezeu ne-o exemplifică și apoi ne-o oferă nouă ucenicilor Lui? “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13:4-8a). Aceasta este descrierea dată de Dumnezeu pentru dragoste. Aşa este El, iar urmașii Lui, creştinii, trebuie să încerce să iubească așa. Trebuie să fim gata să oferim celor de lângă noi o dragoste altruistă, dezinteresată, gata de sacrificiu. Iar Dumnezeu, prin Puterea Duhului Său cel Sfânt, ne dăruiește abilitatea de a iubi în acest fel (Ioan 1:12), la fel cum iubește El. Acesta este și un privilegiu deosebit dar și o mare provocare. Acceptă dragostea Lui și de această sărbătoare fii gata să o arăți și altora.

Articol publicat în Buletinul Lunar al Bisericii Baptiste Harul Mihaiești – Anul II Nr. 4

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,680 other followers

Follow Sergiu M. Brădean on WordPress.com
%d bloggers like this: