Sergiu M. Brădean

Home » Posts tagged 'Leadership'

Tag Archives: Leadership

Authenticity: 7 Ways to Navigate Self-Doubt

Fii autentic! Cea mai mare provocare a conducătorilor sau liderilor din vremea asta. Ne-am obișnuit să copiem, să imităm, să împrumutăm și chiar dacă oferim sursa, tot lipsiți de autenticitate suntem. Fără sa vrem, trăim într-o eră copy/paste care ne golește de orice urmă de originalitate și nu ne oferă spațiu pentru a ne exprima liber de frică să nu greșim, sau de frică să nu fi spus altcineva același lucru înainte.

Stop! Mă scuzați vă rog! Eu sunt cel în cauză; aici exprim practic ce trăiesc eu, dar am pus tot paragraful la plural pentru că mă ajută să mă simt mai bine dăcă cred că ar mai fi și alți lideri care trec prin aceleași frământări ca și mine. Și după cum se vede, majoritatea postărilor mele sunt articole scrise de alții. Iar acum vă rog să mă înțelegeți! Sunt atâția conducători de talie națională sau internațională de la 1 până la 3 click-uri distanță, încât este greu nu te lași influențat. Cum să îmi permit să cred că pot să fac o afirmație mai bună decât “fratele X” care este un conducător cunoscut, sau promovat si respectat la nivel national, sau care scrie postări pe blog care sunt vizionate de mii sau chiar zeci de mii de vieweri.  Cum să încerc să fac un lucru care nu a fost întâi verificat de “Y”, lider internațional care mai și apare proiectat pe ecran la majoritatea GLS-urilor. Nu-i așa că am dreptate să mă îndoiesc de capacitatea mea de a rosti sau de a face ceea ce gândesc sau visez?

Am găsit însă la Leadership Freak un articol foarte interesant care vrea sa ne ajute pe noi, “puii de lider” să ne păstrăm sănătatea mintală și integritatea organizațională. În plus, în tot acest amalgam de self-doubts, mai afirmă că poți fi și autentic. Așa să fie?

Ce ziceți? Are you with me?

Authenticity: 7 Ways to Navigate Self-Doubt.

20 Habits of Untrustworthy Leaders – Ești un Lider de încredere?

M-am lăsat provocat de un articol scurt dar structurat si punctual, scris de Dan Rockwell pe  blogul său Leadership Freak. Mi-am pus întrebarea cât sunt de adecvat ca lider, m-am întrebat dacă sunt, sau nu sunt un conducător de încredere. Bineânțeles că îmi doresc foarte mult ca oamenii în fruntea cărora m-a așezat Dumnezeu să mă considere un lider de încredere, competent, săritor, căruia îi pasă de alții, altruist, slujitor, … Deci mi-am dat seama că am încă foarte mult de muncit la formarea mea. Dar am mai înțeles și că acolo unde eu nu mă simt adecvat, “Patronul” meu intervine; atunci când eu sunt slab El e tare, atunci când eu îmi recunosc neputința de a fi așa cum dorește, El suplinește ceea ce mie îmi lipsește. Iar ceea ce m-a obligat acest articol să fac a fost să îmi analizez inima de conducător și să realizez că fără El aș ajunge să dezamăgesc foarte mulți oameni.


Citiți și încercați să și răspundeți la întrebări.

20 Habits of Untrustworthy Leaders.

 

Sursa: Leadership Freak

Leneșul Înțelept

Era odată ca niciodată un creștin leneș dar îțelept. Nimic din ceea ce făcea, sau mai exact nu făcea el nu prevestea poziția de conducere care urma să îi fie încredințată. Profesorii lui nu ar fi prevăzut niciodată unde sau cât de sus în structuri de conducere urma să ajungă acest om. Expresii ca: “brânză bună în burduf de câine” sau “de la sobă pân’ la foc, pentru leneș e mult loc”, sau “lenea e cucoană mare”, erau în mod obișnuit asociate cu “performanțele” lui. În schimb încet dar sigur, creștinul nostru a ajuns general în armata germană!

Așa ar suna o descriere a viziunii unui general din armata germană în secolul al XIX-lea. Ionuț Nistor (fără a preciza sursa) ne prezintă această viziune care nu poate să nu ne ridice însemnate întrebări din punct de vedere al slujirii și conducerii creștine. Care este rolul unui leneș înțelept în lucrarea creștină? Este loc pentru un astfel de lider în Biserică?

 

Lenea în viziunea unui general de armată
Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare strateg.
Imediat după numirea în funcție, a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a ofițerilor.
În acest scop, i-a evaluat după două criterii:
·                    gradul de inteligență (de la proști la inteligenți) și
·                    atitudinea față de muncă (de la leneși la harnici).
În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe / tipuri de ofițeri:
·                    A: prost și leneș
·                    B: inteligent și harnic
·                    C: prost și harnic
·                    D: inteligent și leneș
Ofițerilor din categoria A, proști și leneși, le-a dat sarcini simple și repetitive. Aceștia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca într-o bună zi să le vină o idee bună, dar mai important, nu creează probleme.
Moltke considera că ofițerii din categoria B, inteligenți și harnici, erau obsedați de micromanagement (se pierd în mărunțișuri) și, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofițeri de Stat Major. Acești ofițeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timp și întocmai, în toate detaliile.
Ofițerii din categoria C, proști și harnici, erau considerați periculoși. Moltke afirma că aceștia ar trebui să fie supravegheați permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceștia au fost scoși din armată.
Ofițerii din categoria D, inteligenți și leneși, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviți pentru cele mai înalte funcții de comandă. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut.

Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți pentru rolul de lider într-o organizație.

 

 

10 Motive Bune dar Insuficiente pentru a ajunge Păstor

De ce m-am făcut păstor? Bună întrebare! Tata ar fi vrut să mă facă inginer la CFR, mama ar fi vrut să mă vadă doctor, dar eu, nu și nu! Eu, încă înainte de liceu am știut că trebuie să fiu păstor. A fost mai mult decât sentimente sau gănduri gâdilicioase ca cele exprimate în articolul lui Dave Bruskas. A fost și este CHEMARE din partea lui Dumnezeu! Chiar și acum, când mai apar unele greutăți știu de ce sunt ceea ce sunt. Cred că aș reuși să învăț să fac și altceva, sau să dezvolt alte abilități – sunt învățabil și mai prind și repede, dar “păstor sunt”! Diferența dintre a ști să faci ceva sau a fi ceva devine foarte clară când e vorba de chemare.

Însă, mai întâlnesc tinerei, crescuți în puf, care cred că e de ajuns că au memorat lista celor 12 Apostoli, sau care cred că e de ajuns că tata e pastor, sau care cred că, dacă au fost apreciați de învățătoarea de la Școala Duminicală, este de ajuns pentru a ajunge Pastori. Au o imagine idealizată a lucrării Pastorale sau urmăresc exemple de pastori care au avut și au o viață ușoară în parohii care nu cer prea mult. Articolul acesta de pe ChurchLeaders.com prezintă crudul adevăr: poți avea motive bune dar nu suficiente pentru a deveni Păstor. Iar cele zece motive mi se par chiar de bun simț și chibzuit alese.

Vă mai puteți gândi și la alte motive bune dar insuficiente? Ceva autohton?

10 Good Things that Aren’t Good Enough Reasons to Become a Pastor

There are some good reasons to be a pastor, and there are some reasons that just aren’t enough. This is the third installment in an eight-part series called Preparing to Lead.

Over the years, I have heard men give compelling reasons to be a pastor. I have also heard a few ridiculous reasons.

But most often, I have heard reasons that just aren’t sufficient on their own to justify becoming a pastor. Here are 10 of them.

1. You like spending time with other Christians.

This a very good thing. You should be really encouraged by this desire. According to Jesus, the clearest evidence of being a Christian is loving other Christians (John 13:35). And to love other Christians requires spending time with them.

But being a pastor requires you to spend considerable time alone in study and prayer. You will also give of yourself in knowing and serving non-Christians.

Too many people mistake pastoral ministry for a never-ending summer youth camp. In reality, the two have very little in common.

2. You like to study your Bible.

Again, this is a really good thing to like. All Christians should love to study the Bible in order to better know Jesus.

A pastor must study the Bible. Preaching should be his highest priority and the foundation of influential preaching is focused study.

But almost every pastor I know wishes he had more time to spend studying. It’s absolutely important and completely impossible to give yourself to it exclusively.

3. You like speaking in public.

Pastors must be able to clearly communicate the Bible. Most will preach anywhere from 50 to over 100 different sermons in a single year. But speaking in public and preaching are two different things. The medium is the same, but the responsibility is not.

Making a compelling presentation to your co-workers and preaching the Bible are as different as a paintball competition and real combat. Both involve guns and helmets, but that is about all.

Projects, products and dollars can’t compare in worth to the souls and eternal destinies of human beings. And that is exactly what is at stake every time the pastor enters the pulpit.

Being responsible to relay a message from God to people who desperately need him is an enormous task.

4. You like introducing non-Christians to Jesus.

Connecting unbelievers to Jesus is one of the greatest thrills a Christian can know, and those who are fruitful in personal evangelism are a gift to a church.

But a pastor has a responsibility to both evangelize and equip the church to share their faith with those who don’t yet know Jesus. It’s the role of equipping that makes the role of a pastor more like a player/coach than just a player.

Be sure you want to coach before you retire from playing.

5. You want to be more devoted to Jesus.

Maybe the most ironic aspect of pastoral ministry is how challenging it can be to prioritize your time with Jesus.

I am not alone in feeling that my devotional life became far more challenging the day I began full-time vocational ministry. It is the number-one struggle for most pastors I know and have known.

I think it has much to do with the constant demands and distractions intrinsic to ministry. That leads me to bad reason number six.

6. You want to spend fewer hours working.

Pastoral ministry isn’t so much a job as it is a lifestyle. The pastor is on call 24 hours a day, 7 days a week and 365 days a year.

This doesn’t mean you can’t or shouldn’t have some set hours, a day off or vacation. It just means you’re likely to be interrupted by emergencies on a regular basis.

The hours are long. The work may not be physical, but it is emotional and spiritual, and it is all-encompassing and exhausting.

7. You are looking for a more stable career.

I wish I had better news for you here. I am a strong believer that longevity is important for pastoral influence.

But the sad reality is that pastors change churches and churches change pastors. One trusted researcher found that the average tenure of a pastor in America is three and a half years.

Add to that factor the harsh reality that in many churches, financial uncertainties may result in interrupted pay cycles, salary reductions and layoffs. Instability is the norm for most pastors.

8. You are tired of conflict.

Much of pastoral ministry is about conflict. There is resistance to Jesus from within, and even from your own heart. Then there is persecution from without.

Every inch that the Kingdom of God advances is tenaciously defended.

9. You want others to respect you.

Respect is required for a pastor, according to Scripture. He is to be respected in his home, in his church and among outsiders (1 Tim. 3:4, 7).

But respect can be hard to come by, and the man who moves into ministry to win the approval of others is sure to fail miserably (Gal. 1:10).

10. You want to make a difference.

You should want to be used by Jesus to draw attention to him. But how you go about doing just that is really important.

You don’t have to have a pulpit. You don’t have to be loud.

The best way to spread his fame is still the biblical way: “Aspire to live quietly and to mind your own affairs and to work with your hands, as we instructed you, so that you may walk properly before outsiders and be dependent on no one” (1 Thess. 4:11–12).

 

Sursa Articol: http://www.churchleaders.com/pastors/pastor-articles/173597-dave-bruskas-terrible-reasons-to-become-a-pastor.html?p=1

COMPROMISUL DIN BISERICĂ – O MOŞTENIRE SPIRITUALĂ?!

Compromisul nu are loc într-o viață condusă de Domnul Isus Christos. Societatea, Biserica, Familia au de pierdut din cauza compromisului. Articolul este foarte interesant!

DREPTATE ÎN DRAGOSTE

Într-una din conversațiile pe care le-am purtat cu ceva timp în urma cu un pastor, acesta aducea argumente încercând să convingă cu privire la faptul ca în orice domeniu al existentei umane compromisul este absolut necesar. Pot fi compromisuri tehnice sau politice sau religioase sau de orice altă natură. Arta compromisului a dus mereu lumea înainte, deci trebuie uneori sa folosim cu diplomație această artă a compromisului şi în biserică/religie – spunea el.

Compromis

Am meditat mult la această conversație şi am ajuns la concluzia că deşi acest mod de acțiune este aplicat din plin în biserică, el nu are susținere în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu ni-L putem imagina pe Isus acționând cu diplomația compromisului pentru a face să meargă lucrurile bine.

Fiind preocupați de asemenea de declinul spiritual al bisericii am încercat să înțelegem în ce măsură acesta se datorează deschiderii ei spre compromis. Constatarea noastră este aceea că în…

View original post 1,156 more words

Ești un slujitor?

Repostez astăzi un articlo de pe blogul Vox Christiana care mi-a dat de gândit. Într-adevăr sunt foarte mulți așa-ziși slujitori care sunt interesați doar de strălucirea slujbei sau de faimă sau de confort. Totuși mai există și adevărați slujitori. NU sunt apreciați însă, pentru că ei nu ies în față, par mai timizi ba pentru unii chiar copilăroșideoarece mai cred în călăuzire Divină. Să nu mai vorbim despre faptul că unele decizii de slujire autentică sunt interpretate ca greșeli de conducere (leadership). Sunt și asăzi slujitori care se trezesc dimineața la ora 5:00 și merg la biserică să aprindă focul și să șteargă praful în așa fel încât frații să se bucure de un loc călduț și curat. Sunt și asăzi slujitori care muncesc la biserici mici, iar acestea nu le vor putea plăti un salariu niciodată, însă fără păstor lucrarea s-ar stinge. Sunt și astăzi slujitori care preferă să stea în umbră și să promoveze pe alții. Sunt și astăzi slujitori care fac vizite pastorale și ajung și în case unde e mizerie și miroase greu din cauza bolii și a vârstei înaintate. Sunt și astăzi slujitori care își suflecă mânecile cămășii pentru a face curățenie, pentru a spăla vase murdare, pentru a ajuta la cules de porumb, pentru a crăpa lemne, pentru a căra apă că aproape a secat fântâna, … Dar, parcă sunt tot mai puțini … pentru că astăzi bisericile caută altceva … să fie “liderul alfa”, îmbrăcat în costum Armani, cobărând din mașina trasă de sute de cai, cu ochelari de soare și pantofi de lac (o fi și asta o variantă de Făt-Frumos pentru pastori)?. Și ajungem iarăși la afirmația lui Marius Cruceru: “fiecare biserică își merită păstorul…” Încurajarea însă vine din faptul că, așa cum mai există păstori cu adevărat slujitori, mai există și biserici care caută slujitori duhovnicești în adevăratul sens al cuvântului. Și nu îi caută prin reviste, amvoane aurite sau CV-uri ci întrebându-l pe Dumnezeu prin rugăciune și post. Astfel modelul biblic al Apostolului Pavel încă rămâne relevant și merită toată atenția noastră – atât a slujitorilor (ca o oglindă), cât și a bisericilor.

Care sunt lucrurile pentru care ne luptăm ca slujitori?

Sursa Foto: coolinsights.blogspot.com

Sursa Foto: coolinsights.blogspot.com

Lucrurile pentru care mă lupt!

…Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să cîştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. (Filipeni 3:8-11)

Parcă lumea e cu susul în jos, de fapt nu! Lumea e, aşa cum e ea… şi noi începem să ne conformăm. Ce caută lumea, căutăm şi noi – confortul… cine nu şi-l doreşte, comoditatea şi relaxarea şi dacă asta aduce şi un venit bunicel devine chiar de dorit. Dar ce îţi poate aduce un venit bunicel fără eforturi prea mari? La această întrebare sunt răspunsuri diverse, dar noi “pocăiţii” mai avem unul. Ce poate aduce un venit* bunicel fără eforturi prea mari? Ei bine, “slujirea”. Slujirea devine un lucru de dorit, deşi pare ciudat. Termenul în sine nu înseamnă deloc să fii aclamat, să fii cel mai important, să fii cel cu directivele, sau cel care ţine frâiele. Din câte ştiu eu, slujirea e să îţi pui capul în praful uliţei şi să suferi, să asculţi şi să îţi oferi serviciile fie că-ţi place, fie că nu. Toţi ne dorim strălucirea amvoanelor, platforma dirijorului, sau microfonul cântăreţului. Aici e mare înghesuială, iar acolo unde este suferinţă ne ferim, ignorând secole de istorie creştină în care sute şi mii de fraţi ai noştri au renunţat la averile lor oferindu-le nenorociţilor, devenind ei înşişi nişte nenorociţi. Ba chiar ne ducem nebunia până acolo încât spunem că Dumnezeu este dator să ne facă fericiţi şi chiar ne promite să o ducem tare bine sub binecuvântările Lui. Şi uite aşa devenim fără bun simţ şi zicem: Păi Doamne, nu Te-ai făcut Tu, un slujitor pentru noi, deci slujeşte! şi ca să fie totul clar, uite pe problemele astea trebuie să intervii, să-mi fie viaţa mai uşoară, că tare mi-i greu!

Dincolo de lipsa aceasta de bun simţ, îl descopăr pe acesta care se autodeclară rob al lui Hristos: Pavel, care zice: pentru mine sunt gunoaie toate: şi originea mea specială şi poziţia mea deosebită şi realizările mele şi toate lucrurile care mă scot într-o lumină favorabilă, sunt gunoaie, GUNOAIE!!! Tot ce-mi doresc eu, e să-L cunosc pe Hristos. Şi asta ne-o dorim toţi, dar în termenii noştri. Eu vreau să îl cunosc pe Hristos în termenii mei. Doamne, eu te urmez, daaa’… (am şi eu mofturile mele). Ei bine, Pavel e total diferit de noi, el vrea să-L cunoască pe Hristos în termenii Lui, el zice: să-L cunosc pe El şi părtăşia suferinţelor Lui… nu doar vreau să-L cunosc, ci vreau să şi sufăr împreună cu EL şi chiar să mor asemenea Lui. Viaţa mea e neimportantă, Hristos e totul, zice Pavel. Prin tot ce facem noi transmitem următorul mesaj: Viaţa mea e totul, Hristos e neimportant! Doamne iartă-ne!

Mi-e ruşine de ce creştin am ajuns şi de lucrurile pentru care mă lupt!

Sursa Articol: http://voxchristiana.blogspot.ro/2011/03/lucrurile-pentru-care-ma-lupt.html

“7 Characteristics of Great Leaders” – Caracteristici de Lideri Mari

Dan Reiland de la The Pastor’s Coach scrie un articol echilibrat dar în stilul caracteristic mentorului său John Maxwell despre caracteristicile liderilor mari, folosind cuvinte mari (cel puțin în introducere). Apreciez foarte mult munca pe care o face, atât el (Dan) cât și John Maxwell, care ajută la echiparea și dezvoltarea multor lideri. Dar am început să citesc cu scepticism acest articol. Am descoperit însă caracteristici absolut necesare fiecărui conducător/lider care dorește să slujească lui Dumnezeu. Dincolo de cuvinte mărețe și idei îndrăznețe, articolul descrie portretul unui slujitor în mâna unui Dumnezeu măreț. Aceste trăsături trebuie urmărite și de lideri dar și de Biserică în conducătorii pe care îi alege. Aici sunt cele șapte caracteristici:

1. Liderii mari au credință mare.

2. Liderii mari sunt creativi.

3. Liderii mari insistă să dezvolte relații sănătoase și productive.

4. Liderii mari practică o focalizare/concentrare atroce.

Aici cred că lipsește nevoia liderului de a se concentra pe, și a face o prioritate din rugăciune. Și spun asta deoarece Dan scrie pentru pastori nu pentru lideri seculari.

5. Liderii mari știu cănd să avanseze dar știu și când să se retragă.

6. Liderii mari sunt gata să tolereze dezordinea dacă aduce progres.

7. Liderii mari și-au înțeles chemarea.

(more…)

“Pastorii” paraziţi

Nu pot să nu public acest articol scris de Marius Cruceru. Nu sunt interesat de polemică și nu mă interesează să stârnesc reacții. Dar acesta este articolul care m-a determinat (cand a fost publicat în 2011) să îmi aleg teza de doctorat. Cred că este necesar ca bisericile, cât de mici și izolate ar fi, să își aleagă cu grijă și seriozitate păstorii. Nu există nici un motiv rațional sau spiritual pentru care Biserica să refuze un proces de selecție echilibrat care să garanteze alegerea păstorului potrivit pentru a o sluji. Ceea ce face acest articol – pe lângă polemica pe care o stârnește – este să stabilească foarte clar nevoia acestui proces de selecție.

Marius Cruceru

În urmă cu ceva ani am auzit o vorbă între tinerii din emigraţia românească din Statele Unite:

“sînt două feluri de oameni, oameni care muncesc şi pastori… “.

N-am reacţionat, pentru că ştiam că este aşa.

Există pastori paraziţi? Da, există… i-am văzut cu ochii mei. Sînt din ce în ce mai puţini, dar în anii 90 erau o specie pe cale de apariţie. Nişte trîntori, vrednici de scos afară pe urdiniş.

Întrebarea a plutit în aer din nou în ajunul celei de a III-a ediţii a trainingului de orientare în carieră de a Universitatea Emanuel din Oradea.

Există, de ce să nu recunoaştem, oameni care aleg “cariera eclesială” nu numai pentru avantajele slujbei, pentru beneficiile de imagine, ci şi, de ce nu, pentru o mai bună aşezare în inacţiune, din pricina proastei închipuiri pe care o au asupra slujbei pastorale.

View original post 820 more words

Stephen Seamands, Wounds That Heal, (IVP Books, 2003)

In one of the churches I minister, there is this 91 years old Elder. He is considered very spiritual and trustworthy. But he had gone through very rough times in his life. Reading Dr. Seamands book I remembered his story. In 1989 in December before the anti-Communist Revolution, he had three of his girls (he had 5 girls and 3 boys) in Timisoara (the city where the Revolution started); the older daughter, the second one and the youngest. The first two were working and the youngest just started her college (October 1st that year). The Revolution started on Saturday December 16, and on Sunday night, on the way home from the church, this three girls decided to pass by the place where most of the people from the revolution were, to see what was going on there. That day the shooting started and continued through the night, but people gathered very fast in the National Opera Plaza. So, going through a park, close to the hot spot of the revolution, holding hands, with the youngest in the middle, a sniper shot both older girls. The youngest saw her two sisters from her sides falling down almost instantly. People gathered around her, took her from there and the bodies of the shot girls disappeared. After a weak, after the Communism was abolished, the family was able to find only one of the dead girls. Apparently she didn’t die in the park, but was executed in the head in the hospital. They couldn’t find the other one because the communist authorities, in order to hide the crimes, sent 200 bodies to Bucharest to be cremated. All this, left a big pain in the entire family but mostly in this father’s heart. He was angry with God for many years after this los though continuing to do ministry. Then, something happened: he talks about a vision, in which he met God, the Father. In this vision he asked God why he had to go through that pain and he asked for healing from his pain. But God told him that He suffered too; He saw his Son being killed too; and when he is in pain he should look to the Cross, and to Christ’s wounds, because He bore his suffering on the cross too. This elder witnesses that from the moment, he realized Christ suffered and the Father suffered with Him, his pain was gone. This is the thesis of Dr. Seamand’s book too. Christ bore our hurts on the Cross in order that we would be healed. (more…)

Pastorii Cred Minciuni? – 7 Lies Pastors Fall For

Întotdeauna am crezut că păstorii au un simț aparte când e vorba să vadă, să audă ori să cunoască ceva. Și de-a lungul anilor, am observat că așa și este. Adică păstorul observă acea ținere de mână între el și ea, doi tineri de altfel foarte cuminți și simțiți, păstorul vede privirea aruncată discret de fratele X înspre fusta prea scurtă a sorei Y, păstorul aude bârfe pe care aproape ca nu ar fi vrut să le audă deoarece îl implică prea mult, …

Totuși, când e vorba de el, poate chiar și de familia lui sau de lucrarea pe care o face, se pare că păstorul are un blind spot, un con de umbră care nu îi permite să vadă adevărul în chestiuni care par banale. Teoretic, tot ce se învață la cursurile de Leadership 1.0.1 este anulat în situațiile prezentate în acest articol.

Acestea sunt 7 minciuni pe care adeseori le credem noi păstorii:

1. Mă descurc singur

2. Asta nu a durut.

3. Sunt superior problemei acesteia. E o problemă prea mică pentru cât de important sunt eu.

4. Sunt în control.

5. Sunt exponențial în creșterea bisericii.

6. Dacă nu fac eu asta nimeni nu o va face.

7. Trebuie să îmi apăr oamenii.

Care credeți că sunt și alte minciuni pe care le cred pastorii despre ei sau despre lucrarea lor? Mai jos redau articolul în întregime!

7 Lies We Believe As Pastors

By Ron Edmondson

My heart is for the pastor. Maybe it stems from the fact that I spent more years as a layperson … a deacon and Sunday school teacher … and now, as a pastor. I realize now how much I didn’t understand about the position. The role has a lot more expectations and pressures than I previously imagined. I always loved and supported the pastor, but looking back, I wish I had been an even better pastor’s friend.

One of the other realities, and it’s rather sobering to me, is how isolated many pastors feel from people in their congregation. Isolation almost always seems to lead to a misunderstanding of reality. In essence, and here’s the problem and purpose of this post, if we aren’t careful, we can begin to believe lies about ourselves or our ministries. (That even seems to have biblical precedence … believing lies got us into trouble from the beginning.)

Here are seven lies we often believe as pastors: (more…)