Sergiu M. Brădean

Home » Posts tagged 'Ministry'

Tag Archives: Ministry

Authenticity: 7 Ways to Navigate Self-Doubt

Fii autentic! Cea mai mare provocare a conducătorilor sau liderilor din vremea asta. Ne-am obișnuit să copiem, să imităm, să împrumutăm și chiar dacă oferim sursa, tot lipsiți de autenticitate suntem. Fără sa vrem, trăim într-o eră copy/paste care ne golește de orice urmă de originalitate și nu ne oferă spațiu pentru a ne exprima liber de frică să nu greșim, sau de frică să nu fi spus altcineva același lucru înainte.

Stop! Mă scuzați vă rog! Eu sunt cel în cauză; aici exprim practic ce trăiesc eu, dar am pus tot paragraful la plural pentru că mă ajută să mă simt mai bine dăcă cred că ar mai fi și alți lideri care trec prin aceleași frământări ca și mine. Și după cum se vede, majoritatea postărilor mele sunt articole scrise de alții. Iar acum vă rog să mă înțelegeți! Sunt atâția conducători de talie națională sau internațională de la 1 până la 3 click-uri distanță, încât este greu nu te lași influențat. Cum să îmi permit să cred că pot să fac o afirmație mai bună decât “fratele X” care este un conducător cunoscut, sau promovat si respectat la nivel national, sau care scrie postări pe blog care sunt vizionate de mii sau chiar zeci de mii de vieweri.  Cum să încerc să fac un lucru care nu a fost întâi verificat de “Y”, lider internațional care mai și apare proiectat pe ecran la majoritatea GLS-urilor. Nu-i așa că am dreptate să mă îndoiesc de capacitatea mea de a rosti sau de a face ceea ce gândesc sau visez?

Am găsit însă la Leadership Freak un articol foarte interesant care vrea sa ne ajute pe noi, “puii de lider” să ne păstrăm sănătatea mintală și integritatea organizațională. În plus, în tot acest amalgam de self-doubts, mai afirmă că poți fi și autentic. Așa să fie?

Ce ziceți? Are you with me?

Authenticity: 7 Ways to Navigate Self-Doubt.

Advertisements

Umor 6

Într-una din duminici, pe când slujeam ca păstor în Tinăud, Jud. Bihor, după slujba de dimineață, l-am întâlnit pe tizul meu Sergiu, un băiețel foarte cuminte și foarte curajos și i-am făcut un compliment. I-am spus: Sergiu sunt foarte bucuros că te-am văzut astăzi foarte cuminte la Adunare, și nu ai făcut gălăgie. La care el mi-a răspuns: Da’ tu ai vorbit cam mult!

Din aceeași serie, Accidental Talmudist ne încântă cu o altă perlă.

After Shabbat services, Rabbi Perlman is at the door saying goodbye when Miriam and her young son approach.

“Rabbi, I’m sorry my David was so noisy during your sermon.”

“Quite all right, Miriam. I was impressed how quickly you were able to shush him. How did you do it?”

“Oh, that was easy. I just told him, ‘If you’re not quiet Rabbi Perlman will lose his place and have to start all over again!'”

Good Shabbos, my pals!

With thanks to David Minkoff

10341866_643505205744608_6946288420174519960_n

Image: The Sleeping Congregation by William Hogarth

 

Sursa: Accidental Talmudist

Provocări unice pe care doar Slujirea le prezintă.

Am afirmat și cred că Slujirea (cu S mare) prezintă provocări pe care nici o altă slujbă sau lucrare nu le are. Slujndu-L pe Dumnezeu ne expunem în mod voit, voluntar, unor provocări la care foarte puțini oameni ar face față. Dar, nu suntem chemați la Slujire, cu toate provocările ei, singuri. Nu mă refer aici la familie, sau la echipa pastorală sau de slujire. Mă refer la faptul că aceste provocări speciale, pot fi depășite doar cu ajutorul nemijlocit al Duhului Sfânt. Altfel, pe lângă riscul de a face o lucrare fără valoare, ajungem la epuizare mult mai repede și deși, poate, am început bine, vom sfârși foarte rău.

Articolul pe care îl prezint mai jos detectează și identifică o serie de provocări pe care le au chiar și slujitorii din România. Ele (provocările) pot fi mult mai multe, însă acestea sunt cele mai întâlnite. Este așadar realist să le luăm în considerare, fie că suntem la începutul Slujirii, fie că avem deja o experiență vastă în domeniu’. Aștept cu nerăbdare și pașii practici pentru a face față acestor provocări, așa cum autorul articolului promite.

Puteți însă să identificați vre-o provocare autohtonă care nu este trecută aici, dar care vă ține noaptea treji?

10 Unique Challenges That Make Ministry Unlike Anything Else

 

In an earlier post, I wrote that seminary cannot prepare anyone to be a pastor. Only a church, guided by the Holy Spirit, can truly qualify a man for ministry.

By its very nature, the field of pastoral leadership is fraught with such incredible difficulties that we must say with the Apostle Paul, “Who is sufficient for these things?”

Leading God’s people is unlike any other task in the world—which is why it requires a calling of the Spirit and not merely training for a job.

While I am sure there are others, I have identified a matrix of 10 challenges specific to the church that make pastoring unlike anything else.

1. A pastor or church leader deals with the eternal and spiritual nature of things.

Medical doctors have a stressful job of being guardians of life. Their decisions can mean life or death in some cases.

A pastor, however, has the awesome responsibility of dealing with the immortal soul of man.

His leadership and decisions have the potential of affecting eternity, and that is an infinitely greater burden.

2. The second challenge is that a pastor’s role is prophetic in nature.

In other words, he has to look people in the eye and confront them with the uneasy subject of their sinful actions and attitudes—and no one likes that.

Though he finds himself a great sinner in need of God’s grace, God holds him no less responsible to deal with the sin of others.

Furthermore, the people he usually confronts are the very ones whose offerings pay his salary.

3. The pastor leads an army of volunteers.

If a businessman has to correct a worker’s performance, he has the leverage of a paycheck whose necessity powerfully motivates employees to do what they are asked.

Workers in the church, however, do not need the job they perform in order to put food on the table and may even have easier lives without it.

How does a pastor lead a volunteer to change when she doesn’t want to? A volunteer army also means that they can unvolunteer.

4. In most churches the pastor has an unclear identity.

Most congregations, as well as the pastors themselves, have never actually defined what role they want the pastor to have. They want him to lead, but they don’t want to be told what to do.

In addition to that, successive pastors have different sets of gifts, which clouds the issue because it affects his style of leadership.

Each member may have a different expectation of the pastor. Some want him to be a great preacher while others demand someone who will be at the hospital bedside for every tonsillectomy.

Is the pastor primarily a leader, prophet, visionary, equipper, motivator, fundraiser or teacher? Five church members may answer that question five different ways.

5. Compounding this problem is an increasing uncertainty about church polity.

Some churches see the deacons as the leaders of the church while others see the pastor as the leader and the deacons as servants.

More and more churches are turning to a plurality of elders—one of whom is the pastor-teacher—who have the oversight of the congregation. Even in a plurality of elders, whoever serves as pastor-teacher has the de facto leadership, but how does he relate to the others?

6. The church expects the pastor’s family to be involved in his work.

I don’t know of any other private sector jobs that require so much family involvement.

The school board doesn’t demand that the high school principal’s wife help decorate the hallways or attend all basketball games, for instance.

But churches have expectations for the pastor’s wife and children that are rarely voiced in the interview with the pastor search committee even though that perception may indeed affect the pastor’s ability to lead.

Many leaders in the church have lost their effectiveness because the congregation became disenchanted with his family, whether their disappointments were real or imagined.

7. Another challenge of ministry that results from the expectations of the congregation is the belief that the pastor should be the initiative taker.

Church members don’t demand their doctor show up on the doorstep when they don’t feel well, but they expect the pastor to take the initiative to discover why they haven’t been around.

In fact, some folks will get mad about something in the church and quit attending, but later they have forgotten what upset them originally.

Their complaint then becomes that the preacher never came to see them when they quit coming.

8. The demand for originality is an especially burdensome and constant pressure. 

If a pastor preached just two sermons a week for 50 weeks in a year, he would write the equivalent of nine novels. With that much productivity required, church members ought to forgive a dull chapter every now and then!

Though the Scriptures are an inexhaustible well of subject matter, saying biblical truths in an interesting way with fresh illustrations that connect with and engage a congregation is no small feat. The pastor who cannot preach well often finds his leadership itself threatened.

His pulpit ministry is his broadest stroke of contact and leadership, and if he is perceived as dull or repetitive, he loses his most influential method of leading.

9. One of the most frustrating challenges of leadership in the church is that churches often give the pastor or other leaders responsibility without authority.

For instance, the congregation usually assumes that the pastor is supposed to help meet the needs of his congregation. If a family has a legitimate financial emergency, they may turn to the pastor for immediate help, but he often has no way to provide it. And if he does, some committee may later rebuke him for overspending the benevolence budget.

Churches often have a “get it done” attitude toward the pastor, but then complain about the way he did it.

10. Simmering below the surface of all leadership is the pastor’s friendship development difficulty.

Most pastors and their families have great difficulties making and maintaining close relationships. A church leader often finds it impossible to walk the tightrope between leadership and friendship with the same people.

Leaders and their families may be afraid to confide in others, are often burned if they do, and sometimes become the victims of jealousy or resentment if they try.

Because of egos larger than they should be, pastors even find it difficult to establish relationships with other ministers because they can never break out of the thought pattern of comparing churches and problems.

So how do we meet those challenges? That’s the subject of the next post!

 

Hershael W. York is the Victor and Louise Lester Professor of Preaching and Associate Dean in the School of Theology at The Southern Baptist Theological Seminary in Louisville, KY. He also serves as Senior Pastor of the Buck Run Baptist Church in Frankfort, KY, and co-wrote Preaching with Bold Assurance (Broadman and Holman, 2003) with communications expert Bert Decker, chairman and founder of Decker Communications. In addition to his writing, teaching, and pastoring ministries, he usually ventures deep in the Amazon at least once a year to fish for men and the elusive peacock bass.

Sursa Articol: Church Leaders

Umor 4

Accidental Talmudist lovește din nou! 🙂 Iar eu nu mă pot abține să nu întreb: în română cum sună asta?

Meyer Davidovich was late for an important meeting, and couldn’t find parking. Two times, three times, four times he circled the block.

“Please, Lord, please! Find me a parking spot and I’ll give up gambling, and drinking, and lying! I’ll keep Shabbos! I’ll even go kosher!”

Immediately, a car pulls out in front of Meyer, and he zips into the open spot.

“Never mind, Lord! I already found one.”

20 Habits of Untrustworthy Leaders – Ești un Lider de încredere?

M-am lăsat provocat de un articol scurt dar structurat si punctual, scris de Dan Rockwell pe  blogul său Leadership Freak. Mi-am pus întrebarea cât sunt de adecvat ca lider, m-am întrebat dacă sunt, sau nu sunt un conducător de încredere. Bineânțeles că îmi doresc foarte mult ca oamenii în fruntea cărora m-a așezat Dumnezeu să mă considere un lider de încredere, competent, săritor, căruia îi pasă de alții, altruist, slujitor, … Deci mi-am dat seama că am încă foarte mult de muncit la formarea mea. Dar am mai înțeles și că acolo unde eu nu mă simt adecvat, “Patronul” meu intervine; atunci când eu sunt slab El e tare, atunci când eu îmi recunosc neputința de a fi așa cum dorește, El suplinește ceea ce mie îmi lipsește. Iar ceea ce m-a obligat acest articol să fac a fost să îmi analizez inima de conducător și să realizez că fără El aș ajunge să dezamăgesc foarte mulți oameni.


Citiți și încercați să și răspundeți la întrebări.

20 Habits of Untrustworthy Leaders.

 

Sursa: Leadership Freak

Nu vrei, Nu te oblig! Nu poți, Nu te provoc!

Nu vrei, Nu te oblig! Nu poți, Nu te provoc!

Se spune “dragoste cu sila nu se poate”. Și este o zicală cu atât mai adevărată cu cât în cultura actuală am ajuns la punctul în care nimeni nu ne mai poate obliga să facem nimic. Când asociem însă sintagma aceasta cu slujirea în Biserică, înțelegem că ne confruntăm cu un fenomen al letargiei în ceea ce privește dorința de slujire. Nu o dată liderii Bisericii “s-au plâns” că, slujirea în Biserică fiind în mare măsură voluntară, nu pot folosi măsurile coercitive pe care liderii de companii seculare le folosesc. Iar când auzi o astfel de exprimare, asociată cu lipsa de cultură a voluntariatului din multe biserici locale, în care se așteaptă ca păstorul să știe să le facă pe toate, nu poți să nu te întrebi dacă nu am pornit pe o direcție seculară a profesionalizării slujirii. Ajungem astfel ca, de multe ori, Păstorul sau comitetul preferă să facă toată lucrarea decât să treacă prin înfricoșătorul proces al recrutării și implicării altora în slujire.

Care este însă modelul Biblic al slujirii întruchipat de Domnul Isus Christos? În Marcu 10:45 Domnul Isus afirmă: „Căci Fiul Omului n-a venit sa I se slujească, ci El să slujească, și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulţi!” În context, această afirmație a Domnului Isus este așezată în antiteză cu dorința de afirmare a omului (fii lui Zebedei în această instanță), care consideră mai degraba o poziție înaltă/importantă decât munca de jos a slujirii. Principiul enunțat aici de Mântuitorul și în același timp exemplificat de El însuși, în toată lucrarea Lui, este: cel care slujește, făcânduși astfel doar datoria, se bucură de recunoaștere și răsplată în Împărăția lui Dumnezeu. (more…)

10 Motive Bune dar Insuficiente pentru a ajunge Păstor

De ce m-am făcut păstor? Bună întrebare! Tata ar fi vrut să mă facă inginer la CFR, mama ar fi vrut să mă vadă doctor, dar eu, nu și nu! Eu, încă înainte de liceu am știut că trebuie să fiu păstor. A fost mai mult decât sentimente sau gănduri gâdilicioase ca cele exprimate în articolul lui Dave Bruskas. A fost și este CHEMARE din partea lui Dumnezeu! Chiar și acum, când mai apar unele greutăți știu de ce sunt ceea ce sunt. Cred că aș reuși să învăț să fac și altceva, sau să dezvolt alte abilități – sunt învățabil și mai prind și repede, dar “păstor sunt”! Diferența dintre a ști să faci ceva sau a fi ceva devine foarte clară când e vorba de chemare.

Însă, mai întâlnesc tinerei, crescuți în puf, care cred că e de ajuns că au memorat lista celor 12 Apostoli, sau care cred că e de ajuns că tata e pastor, sau care cred că, dacă au fost apreciați de învățătoarea de la Școala Duminicală, este de ajuns pentru a ajunge Pastori. Au o imagine idealizată a lucrării Pastorale sau urmăresc exemple de pastori care au avut și au o viață ușoară în parohii care nu cer prea mult. Articolul acesta de pe ChurchLeaders.com prezintă crudul adevăr: poți avea motive bune dar nu suficiente pentru a deveni Păstor. Iar cele zece motive mi se par chiar de bun simț și chibzuit alese.

Vă mai puteți gândi și la alte motive bune dar insuficiente? Ceva autohton?

10 Good Things that Aren’t Good Enough Reasons to Become a Pastor

There are some good reasons to be a pastor, and there are some reasons that just aren’t enough. This is the third installment in an eight-part series called Preparing to Lead.

Over the years, I have heard men give compelling reasons to be a pastor. I have also heard a few ridiculous reasons.

But most often, I have heard reasons that just aren’t sufficient on their own to justify becoming a pastor. Here are 10 of them.

1. You like spending time with other Christians.

This a very good thing. You should be really encouraged by this desire. According to Jesus, the clearest evidence of being a Christian is loving other Christians (John 13:35). And to love other Christians requires spending time with them.

But being a pastor requires you to spend considerable time alone in study and prayer. You will also give of yourself in knowing and serving non-Christians.

Too many people mistake pastoral ministry for a never-ending summer youth camp. In reality, the two have very little in common.

2. You like to study your Bible.

Again, this is a really good thing to like. All Christians should love to study the Bible in order to better know Jesus.

A pastor must study the Bible. Preaching should be his highest priority and the foundation of influential preaching is focused study.

But almost every pastor I know wishes he had more time to spend studying. It’s absolutely important and completely impossible to give yourself to it exclusively.

3. You like speaking in public.

Pastors must be able to clearly communicate the Bible. Most will preach anywhere from 50 to over 100 different sermons in a single year. But speaking in public and preaching are two different things. The medium is the same, but the responsibility is not.

Making a compelling presentation to your co-workers and preaching the Bible are as different as a paintball competition and real combat. Both involve guns and helmets, but that is about all.

Projects, products and dollars can’t compare in worth to the souls and eternal destinies of human beings. And that is exactly what is at stake every time the pastor enters the pulpit.

Being responsible to relay a message from God to people who desperately need him is an enormous task.

4. You like introducing non-Christians to Jesus.

Connecting unbelievers to Jesus is one of the greatest thrills a Christian can know, and those who are fruitful in personal evangelism are a gift to a church.

But a pastor has a responsibility to both evangelize and equip the church to share their faith with those who don’t yet know Jesus. It’s the role of equipping that makes the role of a pastor more like a player/coach than just a player.

Be sure you want to coach before you retire from playing.

5. You want to be more devoted to Jesus.

Maybe the most ironic aspect of pastoral ministry is how challenging it can be to prioritize your time with Jesus.

I am not alone in feeling that my devotional life became far more challenging the day I began full-time vocational ministry. It is the number-one struggle for most pastors I know and have known.

I think it has much to do with the constant demands and distractions intrinsic to ministry. That leads me to bad reason number six.

6. You want to spend fewer hours working.

Pastoral ministry isn’t so much a job as it is a lifestyle. The pastor is on call 24 hours a day, 7 days a week and 365 days a year.

This doesn’t mean you can’t or shouldn’t have some set hours, a day off or vacation. It just means you’re likely to be interrupted by emergencies on a regular basis.

The hours are long. The work may not be physical, but it is emotional and spiritual, and it is all-encompassing and exhausting.

7. You are looking for a more stable career.

I wish I had better news for you here. I am a strong believer that longevity is important for pastoral influence.

But the sad reality is that pastors change churches and churches change pastors. One trusted researcher found that the average tenure of a pastor in America is three and a half years.

Add to that factor the harsh reality that in many churches, financial uncertainties may result in interrupted pay cycles, salary reductions and layoffs. Instability is the norm for most pastors.

8. You are tired of conflict.

Much of pastoral ministry is about conflict. There is resistance to Jesus from within, and even from your own heart. Then there is persecution from without.

Every inch that the Kingdom of God advances is tenaciously defended.

9. You want others to respect you.

Respect is required for a pastor, according to Scripture. He is to be respected in his home, in his church and among outsiders (1 Tim. 3:4, 7).

But respect can be hard to come by, and the man who moves into ministry to win the approval of others is sure to fail miserably (Gal. 1:10).

10. You want to make a difference.

You should want to be used by Jesus to draw attention to him. But how you go about doing just that is really important.

You don’t have to have a pulpit. You don’t have to be loud.

The best way to spread his fame is still the biblical way: “Aspire to live quietly and to mind your own affairs and to work with your hands, as we instructed you, so that you may walk properly before outsiders and be dependent on no one” (1 Thess. 4:11–12).

 

Sursa Articol: http://www.churchleaders.com/pastors/pastor-articles/173597-dave-bruskas-terrible-reasons-to-become-a-pastor.html?p=1

Ești un slujitor?

Repostez astăzi un articlo de pe blogul Vox Christiana care mi-a dat de gândit. Într-adevăr sunt foarte mulți așa-ziși slujitori care sunt interesați doar de strălucirea slujbei sau de faimă sau de confort. Totuși mai există și adevărați slujitori. NU sunt apreciați însă, pentru că ei nu ies în față, par mai timizi ba pentru unii chiar copilăroșideoarece mai cred în călăuzire Divină. Să nu mai vorbim despre faptul că unele decizii de slujire autentică sunt interpretate ca greșeli de conducere (leadership). Sunt și asăzi slujitori care se trezesc dimineața la ora 5:00 și merg la biserică să aprindă focul și să șteargă praful în așa fel încât frații să se bucure de un loc călduț și curat. Sunt și asăzi slujitori care muncesc la biserici mici, iar acestea nu le vor putea plăti un salariu niciodată, însă fără păstor lucrarea s-ar stinge. Sunt și astăzi slujitori care preferă să stea în umbră și să promoveze pe alții. Sunt și astăzi slujitori care fac vizite pastorale și ajung și în case unde e mizerie și miroase greu din cauza bolii și a vârstei înaintate. Sunt și astăzi slujitori care își suflecă mânecile cămășii pentru a face curățenie, pentru a spăla vase murdare, pentru a ajuta la cules de porumb, pentru a crăpa lemne, pentru a căra apă că aproape a secat fântâna, … Dar, parcă sunt tot mai puțini … pentru că astăzi bisericile caută altceva … să fie “liderul alfa”, îmbrăcat în costum Armani, cobărând din mașina trasă de sute de cai, cu ochelari de soare și pantofi de lac (o fi și asta o variantă de Făt-Frumos pentru pastori)?. Și ajungem iarăși la afirmația lui Marius Cruceru: “fiecare biserică își merită păstorul…” Încurajarea însă vine din faptul că, așa cum mai există păstori cu adevărat slujitori, mai există și biserici care caută slujitori duhovnicești în adevăratul sens al cuvântului. Și nu îi caută prin reviste, amvoane aurite sau CV-uri ci întrebându-l pe Dumnezeu prin rugăciune și post. Astfel modelul biblic al Apostolului Pavel încă rămâne relevant și merită toată atenția noastră – atât a slujitorilor (ca o oglindă), cât și a bisericilor.

Care sunt lucrurile pentru care ne luptăm ca slujitori?

Sursa Foto: coolinsights.blogspot.com

Sursa Foto: coolinsights.blogspot.com

Lucrurile pentru care mă lupt!

…Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să cîştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. (Filipeni 3:8-11)

Parcă lumea e cu susul în jos, de fapt nu! Lumea e, aşa cum e ea… şi noi începem să ne conformăm. Ce caută lumea, căutăm şi noi – confortul… cine nu şi-l doreşte, comoditatea şi relaxarea şi dacă asta aduce şi un venit bunicel devine chiar de dorit. Dar ce îţi poate aduce un venit bunicel fără eforturi prea mari? La această întrebare sunt răspunsuri diverse, dar noi “pocăiţii” mai avem unul. Ce poate aduce un venit* bunicel fără eforturi prea mari? Ei bine, “slujirea”. Slujirea devine un lucru de dorit, deşi pare ciudat. Termenul în sine nu înseamnă deloc să fii aclamat, să fii cel mai important, să fii cel cu directivele, sau cel care ţine frâiele. Din câte ştiu eu, slujirea e să îţi pui capul în praful uliţei şi să suferi, să asculţi şi să îţi oferi serviciile fie că-ţi place, fie că nu. Toţi ne dorim strălucirea amvoanelor, platforma dirijorului, sau microfonul cântăreţului. Aici e mare înghesuială, iar acolo unde este suferinţă ne ferim, ignorând secole de istorie creştină în care sute şi mii de fraţi ai noştri au renunţat la averile lor oferindu-le nenorociţilor, devenind ei înşişi nişte nenorociţi. Ba chiar ne ducem nebunia până acolo încât spunem că Dumnezeu este dator să ne facă fericiţi şi chiar ne promite să o ducem tare bine sub binecuvântările Lui. Şi uite aşa devenim fără bun simţ şi zicem: Păi Doamne, nu Te-ai făcut Tu, un slujitor pentru noi, deci slujeşte! şi ca să fie totul clar, uite pe problemele astea trebuie să intervii, să-mi fie viaţa mai uşoară, că tare mi-i greu!

Dincolo de lipsa aceasta de bun simţ, îl descopăr pe acesta care se autodeclară rob al lui Hristos: Pavel, care zice: pentru mine sunt gunoaie toate: şi originea mea specială şi poziţia mea deosebită şi realizările mele şi toate lucrurile care mă scot într-o lumină favorabilă, sunt gunoaie, GUNOAIE!!! Tot ce-mi doresc eu, e să-L cunosc pe Hristos. Şi asta ne-o dorim toţi, dar în termenii noştri. Eu vreau să îl cunosc pe Hristos în termenii mei. Doamne, eu te urmez, daaa’… (am şi eu mofturile mele). Ei bine, Pavel e total diferit de noi, el vrea să-L cunoască pe Hristos în termenii Lui, el zice: să-L cunosc pe El şi părtăşia suferinţelor Lui… nu doar vreau să-L cunosc, ci vreau să şi sufăr împreună cu EL şi chiar să mor asemenea Lui. Viaţa mea e neimportantă, Hristos e totul, zice Pavel. Prin tot ce facem noi transmitem următorul mesaj: Viaţa mea e totul, Hristos e neimportant! Doamne iartă-ne!

Mi-e ruşine de ce creştin am ajuns şi de lucrurile pentru care mă lupt!

Sursa Articol: http://voxchristiana.blogspot.ro/2011/03/lucrurile-pentru-care-ma-lupt.html

“Pastorii” paraziţi

Nu pot să nu public acest articol scris de Marius Cruceru. Nu sunt interesat de polemică și nu mă interesează să stârnesc reacții. Dar acesta este articolul care m-a determinat (cand a fost publicat în 2011) să îmi aleg teza de doctorat. Cred că este necesar ca bisericile, cât de mici și izolate ar fi, să își aleagă cu grijă și seriozitate păstorii. Nu există nici un motiv rațional sau spiritual pentru care Biserica să refuze un proces de selecție echilibrat care să garanteze alegerea păstorului potrivit pentru a o sluji. Ceea ce face acest articol – pe lângă polemica pe care o stârnește – este să stabilească foarte clar nevoia acestui proces de selecție.

Marius Cruceru

În urmă cu ceva ani am auzit o vorbă între tinerii din emigraţia românească din Statele Unite:

“sînt două feluri de oameni, oameni care muncesc şi pastori… “.

N-am reacţionat, pentru că ştiam că este aşa.

Există pastori paraziţi? Da, există… i-am văzut cu ochii mei. Sînt din ce în ce mai puţini, dar în anii 90 erau o specie pe cale de apariţie. Nişte trîntori, vrednici de scos afară pe urdiniş.

Întrebarea a plutit în aer din nou în ajunul celei de a III-a ediţii a trainingului de orientare în carieră de a Universitatea Emanuel din Oradea.

Există, de ce să nu recunoaştem, oameni care aleg “cariera eclesială” nu numai pentru avantajele slujbei, pentru beneficiile de imagine, ci şi, de ce nu, pentru o mai bună aşezare în inacţiune, din pricina proastei închipuiri pe care o au asupra slujbei pastorale.

View original post 820 more words

Stephen Seamands, Wounds That Heal, (IVP Books, 2003)

In one of the churches I minister, there is this 91 years old Elder. He is considered very spiritual and trustworthy. But he had gone through very rough times in his life. Reading Dr. Seamands book I remembered his story. In 1989 in December before the anti-Communist Revolution, he had three of his girls (he had 5 girls and 3 boys) in Timisoara (the city where the Revolution started); the older daughter, the second one and the youngest. The first two were working and the youngest just started her college (October 1st that year). The Revolution started on Saturday December 16, and on Sunday night, on the way home from the church, this three girls decided to pass by the place where most of the people from the revolution were, to see what was going on there. That day the shooting started and continued through the night, but people gathered very fast in the National Opera Plaza. So, going through a park, close to the hot spot of the revolution, holding hands, with the youngest in the middle, a sniper shot both older girls. The youngest saw her two sisters from her sides falling down almost instantly. People gathered around her, took her from there and the bodies of the shot girls disappeared. After a weak, after the Communism was abolished, the family was able to find only one of the dead girls. Apparently she didn’t die in the park, but was executed in the head in the hospital. They couldn’t find the other one because the communist authorities, in order to hide the crimes, sent 200 bodies to Bucharest to be cremated. All this, left a big pain in the entire family but mostly in this father’s heart. He was angry with God for many years after this los though continuing to do ministry. Then, something happened: he talks about a vision, in which he met God, the Father. In this vision he asked God why he had to go through that pain and he asked for healing from his pain. But God told him that He suffered too; He saw his Son being killed too; and when he is in pain he should look to the Cross, and to Christ’s wounds, because He bore his suffering on the cross too. This elder witnesses that from the moment, he realized Christ suffered and the Father suffered with Him, his pain was gone. This is the thesis of Dr. Seamand’s book too. Christ bore our hurts on the Cross in order that we would be healed. (more…)