Sergiu M. Brădean

Home » Posts tagged 'Serving'

Tag Archives: Serving

Nu vrei, Nu te oblig! Nu poți, Nu te provoc!

Nu vrei, Nu te oblig! Nu poți, Nu te provoc!

Se spune “dragoste cu sila nu se poate”. Și este o zicală cu atât mai adevărată cu cât în cultura actuală am ajuns la punctul în care nimeni nu ne mai poate obliga să facem nimic. Când asociem însă sintagma aceasta cu slujirea în Biserică, înțelegem că ne confruntăm cu un fenomen al letargiei în ceea ce privește dorința de slujire. Nu o dată liderii Bisericii “s-au plâns” că, slujirea în Biserică fiind în mare măsură voluntară, nu pot folosi măsurile coercitive pe care liderii de companii seculare le folosesc. Iar când auzi o astfel de exprimare, asociată cu lipsa de cultură a voluntariatului din multe biserici locale, în care se așteaptă ca păstorul să știe să le facă pe toate, nu poți să nu te întrebi dacă nu am pornit pe o direcție seculară a profesionalizării slujirii. Ajungem astfel ca, de multe ori, Păstorul sau comitetul preferă să facă toată lucrarea decât să treacă prin înfricoșătorul proces al recrutării și implicării altora în slujire.

Care este însă modelul Biblic al slujirii întruchipat de Domnul Isus Christos? În Marcu 10:45 Domnul Isus afirmă: „Căci Fiul Omului n-a venit sa I se slujească, ci El să slujească, și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulţi!” În context, această afirmație a Domnului Isus este așezată în antiteză cu dorința de afirmare a omului (fii lui Zebedei în această instanță), care consideră mai degraba o poziție înaltă/importantă decât munca de jos a slujirii. Principiul enunțat aici de Mântuitorul și în același timp exemplificat de El însuși, în toată lucrarea Lui, este: cel care slujește, făcânduși astfel doar datoria, se bucură de recunoaștere și răsplată în Împărăția lui Dumnezeu. (more…)

Advertisements

Ești un slujitor?

Repostez astăzi un articlo de pe blogul Vox Christiana care mi-a dat de gândit. Într-adevăr sunt foarte mulți așa-ziși slujitori care sunt interesați doar de strălucirea slujbei sau de faimă sau de confort. Totuși mai există și adevărați slujitori. NU sunt apreciați însă, pentru că ei nu ies în față, par mai timizi ba pentru unii chiar copilăroșideoarece mai cred în călăuzire Divină. Să nu mai vorbim despre faptul că unele decizii de slujire autentică sunt interpretate ca greșeli de conducere (leadership). Sunt și asăzi slujitori care se trezesc dimineața la ora 5:00 și merg la biserică să aprindă focul și să șteargă praful în așa fel încât frații să se bucure de un loc călduț și curat. Sunt și asăzi slujitori care muncesc la biserici mici, iar acestea nu le vor putea plăti un salariu niciodată, însă fără păstor lucrarea s-ar stinge. Sunt și astăzi slujitori care preferă să stea în umbră și să promoveze pe alții. Sunt și astăzi slujitori care fac vizite pastorale și ajung și în case unde e mizerie și miroase greu din cauza bolii și a vârstei înaintate. Sunt și astăzi slujitori care își suflecă mânecile cămășii pentru a face curățenie, pentru a spăla vase murdare, pentru a ajuta la cules de porumb, pentru a crăpa lemne, pentru a căra apă că aproape a secat fântâna, … Dar, parcă sunt tot mai puțini … pentru că astăzi bisericile caută altceva … să fie “liderul alfa”, îmbrăcat în costum Armani, cobărând din mașina trasă de sute de cai, cu ochelari de soare și pantofi de lac (o fi și asta o variantă de Făt-Frumos pentru pastori)?. Și ajungem iarăși la afirmația lui Marius Cruceru: “fiecare biserică își merită păstorul…” Încurajarea însă vine din faptul că, așa cum mai există păstori cu adevărat slujitori, mai există și biserici care caută slujitori duhovnicești în adevăratul sens al cuvântului. Și nu îi caută prin reviste, amvoane aurite sau CV-uri ci întrebându-l pe Dumnezeu prin rugăciune și post. Astfel modelul biblic al Apostolului Pavel încă rămâne relevant și merită toată atenția noastră – atât a slujitorilor (ca o oglindă), cât și a bisericilor.

Care sunt lucrurile pentru care ne luptăm ca slujitori?

Sursa Foto: coolinsights.blogspot.com

Sursa Foto: coolinsights.blogspot.com

Lucrurile pentru care mă lupt!

…Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să cîştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. (Filipeni 3:8-11)

Parcă lumea e cu susul în jos, de fapt nu! Lumea e, aşa cum e ea… şi noi începem să ne conformăm. Ce caută lumea, căutăm şi noi – confortul… cine nu şi-l doreşte, comoditatea şi relaxarea şi dacă asta aduce şi un venit bunicel devine chiar de dorit. Dar ce îţi poate aduce un venit bunicel fără eforturi prea mari? La această întrebare sunt răspunsuri diverse, dar noi “pocăiţii” mai avem unul. Ce poate aduce un venit* bunicel fără eforturi prea mari? Ei bine, “slujirea”. Slujirea devine un lucru de dorit, deşi pare ciudat. Termenul în sine nu înseamnă deloc să fii aclamat, să fii cel mai important, să fii cel cu directivele, sau cel care ţine frâiele. Din câte ştiu eu, slujirea e să îţi pui capul în praful uliţei şi să suferi, să asculţi şi să îţi oferi serviciile fie că-ţi place, fie că nu. Toţi ne dorim strălucirea amvoanelor, platforma dirijorului, sau microfonul cântăreţului. Aici e mare înghesuială, iar acolo unde este suferinţă ne ferim, ignorând secole de istorie creştină în care sute şi mii de fraţi ai noştri au renunţat la averile lor oferindu-le nenorociţilor, devenind ei înşişi nişte nenorociţi. Ba chiar ne ducem nebunia până acolo încât spunem că Dumnezeu este dator să ne facă fericiţi şi chiar ne promite să o ducem tare bine sub binecuvântările Lui. Şi uite aşa devenim fără bun simţ şi zicem: Păi Doamne, nu Te-ai făcut Tu, un slujitor pentru noi, deci slujeşte! şi ca să fie totul clar, uite pe problemele astea trebuie să intervii, să-mi fie viaţa mai uşoară, că tare mi-i greu!

Dincolo de lipsa aceasta de bun simţ, îl descopăr pe acesta care se autodeclară rob al lui Hristos: Pavel, care zice: pentru mine sunt gunoaie toate: şi originea mea specială şi poziţia mea deosebită şi realizările mele şi toate lucrurile care mă scot într-o lumină favorabilă, sunt gunoaie, GUNOAIE!!! Tot ce-mi doresc eu, e să-L cunosc pe Hristos. Şi asta ne-o dorim toţi, dar în termenii noştri. Eu vreau să îl cunosc pe Hristos în termenii mei. Doamne, eu te urmez, daaa’… (am şi eu mofturile mele). Ei bine, Pavel e total diferit de noi, el vrea să-L cunoască pe Hristos în termenii Lui, el zice: să-L cunosc pe El şi părtăşia suferinţelor Lui… nu doar vreau să-L cunosc, ci vreau să şi sufăr împreună cu EL şi chiar să mor asemenea Lui. Viaţa mea e neimportantă, Hristos e totul, zice Pavel. Prin tot ce facem noi transmitem următorul mesaj: Viaţa mea e totul, Hristos e neimportant! Doamne iartă-ne!

Mi-e ruşine de ce creştin am ajuns şi de lucrurile pentru care mă lupt!

Sursa Articol: http://voxchristiana.blogspot.ro/2011/03/lucrurile-pentru-care-ma-lupt.html

Stephen Seamands, Ministry in the Image of God, (IVP Books, 2005)

Foto 09.03.2014

Foto 09.03.2014

I had to start with the book that reminded me most of my Seminary years. The moment I started reading the book and the list with the names of the theologians who revived the interest for the Trinitarian Theology in the 20th century, (17) I knew I would love this book. It is a great and challenging read, but also clarifying because the view on the Trinity is accessible. It reminded me as a minister of my purpose for ministry, and challenged me not to loose my focus. It also can minister to the soul of pastors and it ministered to my soul!

Dr. Seamands wrote this book starting from the presupposition that the Trinity although accepted by Christians as a truth is not truly understood, explored or made as a life application. Dr. Seamands explains the importance of what the Trinity means to us and how to remodel our lives, our ministries and our relationships after it. Also, Dr. Seamands does a tremendous service to the Church in taking the thought of the recent renaissance in Trinitarian theology and implementing its implications for the practice of theology of ministry. The book begins by considering the nature of God – one God coexisting in three Persons. From this, the Trinitarian contemplation on the nature of God becomes a model for ministry. The purpose statement of the book is: “I have written this book-to demonstrate the significance of the doctrine of the Trinity for the vocation of ministry.”(11). The Trinity is at the heart of our call to ministry, and ministers are called to perfect submission while not losing their distinct personhood. Below are the chapters with my understanding of each in a word (it is not a comprehensive word for the entire chapter, but this is what touched me):

1.Trinitarian Ministry (Centrality): trinity should be central for the life of the church and for the life of the individual. Both, at the level of corporate and individual, the ministry should be rooted in the unity and diversity of the Trinity. Therefore, we are involved in the ministry of Jesus Christ to the Father through the Holy Spirit.

2. Relational Personhood (Vulnerability): This chapter is a reminder that the Gospel and the Trinitarian model call us to open ourselves to relationships. “Many Christians have bought into the cultural notion that religion is an individual, private matter and assume they can believe without belonging.”(39) This chapter presents the concept of “person” in the image of the Trinitarian model. And so, we have to become “persons” in relation to God, Church and family. (more…)

Dragă Biserică: îți epuizezi păstorul?

Citind articolul Dear Church: Are You Burning Out Your Pastors? pe ChurhLeaders.com, m-am gândit imediat la cum văd fetele mele munca pe care o fac. Oare înțeleg ele că este mai mult decât un simplu “job” că este o Chemare din partea lui Dumnezeu? Oare înțeleg ele că “șeful” meu este mai mult decât directorul unei companii? Că Angajatorul meu este Dumnezeu Însuși? Văd ele entuziasmul și energia pe care o dă Împuternicirea Divină? Văd satisfacția pe care o am când Lucrarea merge înainte? Sau poate văd doar zbaterile și luptele din viața mea și a soției mele în legătură cu lucrarea Bisericii. Văd oare doar dezamăgire și frustrare în legătură cu oamenii din biserică sau cu Lucrarea în general?

Dar, de cealaltă parte, întrebarea mea este: de ce ar trebui să înțeleagă ele aceste lucruri; de ce să nu aibă o copilărie normală sau cel puțin liniștită știind că “tati” vine acasă și poate să se “joace cu ele”? Când eram bi-vocational și lucram și la o companie de asigurări, fetița mea mai mare, care deja suferea puțin că trebuie să împartă atenția părinților cu surioara ei mai mică, mi-a spus că vrea să stea de vorbă cu directorul companiei ca să îmi dea mai mult timp de joacă cu copiii acasa. De ceva vreme, expresia favorită (și poate sună și puțin a șantaj) a fetiței mele de 6 ani este: “Tati astăzi nu te-ai jucat cu mine!”

“Faza tare” e că aceste întrebări au fost stârnite de un articol care se adresează membrilor Bisericii și nu păstorului. Totuși, articolul fiind scris de un fiu de pastor și ținând cont de cursurile de leadership urmate, cred că și eu păstorul am o mare responsabilitate când e vorba de această epuizare.

Dar vreau să traduc o parte din articol aici (fără însă câteva părți mai siropoase) și poate îmi veți înțelege întrebările. (more…)