Sergiu M. Brădean

Home » Posts tagged 'Slujire'

Tag Archives: Slujire


Provocări unice pe care doar Slujirea le prezintă.

Am afirmat și cred că Slujirea (cu S mare) prezintă provocări pe care nici o altă slujbă sau lucrare nu le are. Slujndu-L pe Dumnezeu ne expunem în mod voit, voluntar, unor provocări la care foarte puțini oameni ar face față. Dar, nu suntem chemați la Slujire, cu toate provocările ei, singuri. Nu mă refer aici la familie, sau la echipa pastorală sau de slujire. Mă refer la faptul că aceste provocări speciale, pot fi depășite doar cu ajutorul nemijlocit al Duhului Sfânt. Altfel, pe lângă riscul de a face o lucrare fără valoare, ajungem la epuizare mult mai repede și deși, poate, am început bine, vom sfârși foarte rău.

Articolul pe care îl prezint mai jos detectează și identifică o serie de provocări pe care le au chiar și slujitorii din România. Ele (provocările) pot fi mult mai multe, însă acestea sunt cele mai întâlnite. Este așadar realist să le luăm în considerare, fie că suntem la începutul Slujirii, fie că avem deja o experiență vastă în domeniu’. Aștept cu nerăbdare și pașii practici pentru a face față acestor provocări, așa cum autorul articolului promite.

Puteți însă să identificați vre-o provocare autohtonă care nu este trecută aici, dar care vă ține noaptea treji?

10 Unique Challenges That Make Ministry Unlike Anything Else


In an earlier post, I wrote that seminary cannot prepare anyone to be a pastor. Only a church, guided by the Holy Spirit, can truly qualify a man for ministry.

By its very nature, the field of pastoral leadership is fraught with such incredible difficulties that we must say with the Apostle Paul, “Who is sufficient for these things?”

Leading God’s people is unlike any other task in the world—which is why it requires a calling of the Spirit and not merely training for a job.

While I am sure there are others, I have identified a matrix of 10 challenges specific to the church that make pastoring unlike anything else.

1. A pastor or church leader deals with the eternal and spiritual nature of things.

Medical doctors have a stressful job of being guardians of life. Their decisions can mean life or death in some cases.

A pastor, however, has the awesome responsibility of dealing with the immortal soul of man.

His leadership and decisions have the potential of affecting eternity, and that is an infinitely greater burden.

2. The second challenge is that a pastor’s role is prophetic in nature.

In other words, he has to look people in the eye and confront them with the uneasy subject of their sinful actions and attitudes—and no one likes that.

Though he finds himself a great sinner in need of God’s grace, God holds him no less responsible to deal with the sin of others.

Furthermore, the people he usually confronts are the very ones whose offerings pay his salary.

3. The pastor leads an army of volunteers.

If a businessman has to correct a worker’s performance, he has the leverage of a paycheck whose necessity powerfully motivates employees to do what they are asked.

Workers in the church, however, do not need the job they perform in order to put food on the table and may even have easier lives without it.

How does a pastor lead a volunteer to change when she doesn’t want to? A volunteer army also means that they can unvolunteer.

4. In most churches the pastor has an unclear identity.

Most congregations, as well as the pastors themselves, have never actually defined what role they want the pastor to have. They want him to lead, but they don’t want to be told what to do.

In addition to that, successive pastors have different sets of gifts, which clouds the issue because it affects his style of leadership.

Each member may have a different expectation of the pastor. Some want him to be a great preacher while others demand someone who will be at the hospital bedside for every tonsillectomy.

Is the pastor primarily a leader, prophet, visionary, equipper, motivator, fundraiser or teacher? Five church members may answer that question five different ways.

5. Compounding this problem is an increasing uncertainty about church polity.

Some churches see the deacons as the leaders of the church while others see the pastor as the leader and the deacons as servants.

More and more churches are turning to a plurality of elders—one of whom is the pastor-teacher—who have the oversight of the congregation. Even in a plurality of elders, whoever serves as pastor-teacher has the de facto leadership, but how does he relate to the others?

6. The church expects the pastor’s family to be involved in his work.

I don’t know of any other private sector jobs that require so much family involvement.

The school board doesn’t demand that the high school principal’s wife help decorate the hallways or attend all basketball games, for instance.

But churches have expectations for the pastor’s wife and children that are rarely voiced in the interview with the pastor search committee even though that perception may indeed affect the pastor’s ability to lead.

Many leaders in the church have lost their effectiveness because the congregation became disenchanted with his family, whether their disappointments were real or imagined.

7. Another challenge of ministry that results from the expectations of the congregation is the belief that the pastor should be the initiative taker.

Church members don’t demand their doctor show up on the doorstep when they don’t feel well, but they expect the pastor to take the initiative to discover why they haven’t been around.

In fact, some folks will get mad about something in the church and quit attending, but later they have forgotten what upset them originally.

Their complaint then becomes that the preacher never came to see them when they quit coming.

8. The demand for originality is an especially burdensome and constant pressure. 

If a pastor preached just two sermons a week for 50 weeks in a year, he would write the equivalent of nine novels. With that much productivity required, church members ought to forgive a dull chapter every now and then!

Though the Scriptures are an inexhaustible well of subject matter, saying biblical truths in an interesting way with fresh illustrations that connect with and engage a congregation is no small feat. The pastor who cannot preach well often finds his leadership itself threatened.

His pulpit ministry is his broadest stroke of contact and leadership, and if he is perceived as dull or repetitive, he loses his most influential method of leading.

9. One of the most frustrating challenges of leadership in the church is that churches often give the pastor or other leaders responsibility without authority.

For instance, the congregation usually assumes that the pastor is supposed to help meet the needs of his congregation. If a family has a legitimate financial emergency, they may turn to the pastor for immediate help, but he often has no way to provide it. And if he does, some committee may later rebuke him for overspending the benevolence budget.

Churches often have a “get it done” attitude toward the pastor, but then complain about the way he did it.

10. Simmering below the surface of all leadership is the pastor’s friendship development difficulty.

Most pastors and their families have great difficulties making and maintaining close relationships. A church leader often finds it impossible to walk the tightrope between leadership and friendship with the same people.

Leaders and their families may be afraid to confide in others, are often burned if they do, and sometimes become the victims of jealousy or resentment if they try.

Because of egos larger than they should be, pastors even find it difficult to establish relationships with other ministers because they can never break out of the thought pattern of comparing churches and problems.

So how do we meet those challenges? That’s the subject of the next post!


Hershael W. York is the Victor and Louise Lester Professor of Preaching and Associate Dean in the School of Theology at The Southern Baptist Theological Seminary in Louisville, KY. He also serves as Senior Pastor of the Buck Run Baptist Church in Frankfort, KY, and co-wrote Preaching with Bold Assurance (Broadman and Holman, 2003) with communications expert Bert Decker, chairman and founder of Decker Communications. In addition to his writing, teaching, and pastoring ministries, he usually ventures deep in the Amazon at least once a year to fish for men and the elusive peacock bass.

Sursa Articol: Church Leaders


Ești un slujitor?

Repostez astăzi un articlo de pe blogul Vox Christiana care mi-a dat de gândit. Într-adevăr sunt foarte mulți așa-ziși slujitori care sunt interesați doar de strălucirea slujbei sau de faimă sau de confort. Totuși mai există și adevărați slujitori. NU sunt apreciați însă, pentru că ei nu ies în față, par mai timizi ba pentru unii chiar copilăroșideoarece mai cred în călăuzire Divină. Să nu mai vorbim despre faptul că unele decizii de slujire autentică sunt interpretate ca greșeli de conducere (leadership). Sunt și asăzi slujitori care se trezesc dimineața la ora 5:00 și merg la biserică să aprindă focul și să șteargă praful în așa fel încât frații să se bucure de un loc călduț și curat. Sunt și asăzi slujitori care muncesc la biserici mici, iar acestea nu le vor putea plăti un salariu niciodată, însă fără păstor lucrarea s-ar stinge. Sunt și astăzi slujitori care preferă să stea în umbră și să promoveze pe alții. Sunt și astăzi slujitori care fac vizite pastorale și ajung și în case unde e mizerie și miroase greu din cauza bolii și a vârstei înaintate. Sunt și astăzi slujitori care își suflecă mânecile cămășii pentru a face curățenie, pentru a spăla vase murdare, pentru a ajuta la cules de porumb, pentru a crăpa lemne, pentru a căra apă că aproape a secat fântâna, … Dar, parcă sunt tot mai puțini … pentru că astăzi bisericile caută altceva … să fie “liderul alfa”, îmbrăcat în costum Armani, cobărând din mașina trasă de sute de cai, cu ochelari de soare și pantofi de lac (o fi și asta o variantă de Făt-Frumos pentru pastori)?. Și ajungem iarăși la afirmația lui Marius Cruceru: “fiecare biserică își merită păstorul…” Încurajarea însă vine din faptul că, așa cum mai există păstori cu adevărat slujitori, mai există și biserici care caută slujitori duhovnicești în adevăratul sens al cuvântului. Și nu îi caută prin reviste, amvoane aurite sau CV-uri ci întrebându-l pe Dumnezeu prin rugăciune și post. Astfel modelul biblic al Apostolului Pavel încă rămâne relevant și merită toată atenția noastră – atât a slujitorilor (ca o oglindă), cât și a bisericilor.

Care sunt lucrurile pentru care ne luptăm ca slujitori?

Sursa Foto:

Sursa Foto:

Lucrurile pentru care mă lupt!

…Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să cîştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. (Filipeni 3:8-11)

Parcă lumea e cu susul în jos, de fapt nu! Lumea e, aşa cum e ea… şi noi începem să ne conformăm. Ce caută lumea, căutăm şi noi – confortul… cine nu şi-l doreşte, comoditatea şi relaxarea şi dacă asta aduce şi un venit bunicel devine chiar de dorit. Dar ce îţi poate aduce un venit bunicel fără eforturi prea mari? La această întrebare sunt răspunsuri diverse, dar noi “pocăiţii” mai avem unul. Ce poate aduce un venit* bunicel fără eforturi prea mari? Ei bine, “slujirea”. Slujirea devine un lucru de dorit, deşi pare ciudat. Termenul în sine nu înseamnă deloc să fii aclamat, să fii cel mai important, să fii cel cu directivele, sau cel care ţine frâiele. Din câte ştiu eu, slujirea e să îţi pui capul în praful uliţei şi să suferi, să asculţi şi să îţi oferi serviciile fie că-ţi place, fie că nu. Toţi ne dorim strălucirea amvoanelor, platforma dirijorului, sau microfonul cântăreţului. Aici e mare înghesuială, iar acolo unde este suferinţă ne ferim, ignorând secole de istorie creştină în care sute şi mii de fraţi ai noştri au renunţat la averile lor oferindu-le nenorociţilor, devenind ei înşişi nişte nenorociţi. Ba chiar ne ducem nebunia până acolo încât spunem că Dumnezeu este dator să ne facă fericiţi şi chiar ne promite să o ducem tare bine sub binecuvântările Lui. Şi uite aşa devenim fără bun simţ şi zicem: Păi Doamne, nu Te-ai făcut Tu, un slujitor pentru noi, deci slujeşte! şi ca să fie totul clar, uite pe problemele astea trebuie să intervii, să-mi fie viaţa mai uşoară, că tare mi-i greu!

Dincolo de lipsa aceasta de bun simţ, îl descopăr pe acesta care se autodeclară rob al lui Hristos: Pavel, care zice: pentru mine sunt gunoaie toate: şi originea mea specială şi poziţia mea deosebită şi realizările mele şi toate lucrurile care mă scot într-o lumină favorabilă, sunt gunoaie, GUNOAIE!!! Tot ce-mi doresc eu, e să-L cunosc pe Hristos. Şi asta ne-o dorim toţi, dar în termenii noştri. Eu vreau să îl cunosc pe Hristos în termenii mei. Doamne, eu te urmez, daaa’… (am şi eu mofturile mele). Ei bine, Pavel e total diferit de noi, el vrea să-L cunoască pe Hristos în termenii Lui, el zice: să-L cunosc pe El şi părtăşia suferinţelor Lui… nu doar vreau să-L cunosc, ci vreau să şi sufăr împreună cu EL şi chiar să mor asemenea Lui. Viaţa mea e neimportantă, Hristos e totul, zice Pavel. Prin tot ce facem noi transmitem următorul mesaj: Viaţa mea e totul, Hristos e neimportant! Doamne iartă-ne!

Mi-e ruşine de ce creştin am ajuns şi de lucrurile pentru care mă lupt!

Sursa Articol: